vineri, noiembrie 14, 2008

Învăţământul la zi

De o bună perioadă de timp toată lumea vorbeşte despre învăţământ. Am avut o mare rezervă în a aborda acest subiect, neavând încredere în toate aceste demersuri pe care le fac maimarii noştri pentru binele viitorului societăţii.
De la presă am înţeles că suntem (noi profesorii) slab pregătiţi (Robert Turcescu "proşti dar scumpi"), imorali,cu probleme psihice, leneşi (muncim 18 ore), etc ... probabil toate frustrările comunităţii se revarsă asupra prăşitorilor de învăţământ. Astea sunt opinii de conjunctură care fac societatea să aibă niţel farmec. Adevărul e că învăţământul are ceva probleme, care din păcăte nu au vreo legătură cu cele din sticla de la tembelizor. Cred că învăţământul trebe să primească bani pentru cât nu a primit în perioada comunistă şi pesedistă (fesenistă, pedeseristă etc.), pentru a se mai apropia de această ramură oameni de mai bună calitate, mai ales în învăţământul universitar. Cred că învăţământul suferă de calitate umană, ceea ce mai e uman în el are legătura cu o anumită tradiţie ci nu cu absolvenţii sau cu intenţia cadrului didactic. Cred ca trebuie sprijinită calitatea domnului Trandafir.
Nu ştiu cum are să facă acest lucru guvernăceanu sau cele ce vor urma, atât timp cât consideră corpul profesoral o masă de votanţi ci nu una care formează opinii (adică e un fel de vectori sociali în limbajul politicianist).
Cred că sindicatele au o problemă cu cei pe care îi reprezintă, pentru că nu prea îi mai reprezintă şi mai cred că nimeni nu are nici un interes ca învăţământul românesc să meargă bine. Mai profitabil e să faci învăţământ cu nepoţii şi nevestele sau amantele decât să foloseşti ceeea ce numesc cei din statele alea aflate în criză, adicălea profesionişti. Crecă are să mai curgă ceva apă pe Bahlui (brucănian ... foarte mulţi ani) până să vedem un învăţământ funcţional. Ar trebui ca universităţile să formeze şi profesionişti, să insufle şi ceva atitudine, presa ar trebuui să aibă ceva respect pentru cei ce pot să corecteze greşelile logico-gramaticale, comunitatea ar trebui să arate puţin respect pentru cei ce suportă toate frustrările copiiilor ei şi guvernul ar trebui să le dea bani profesorilor pentru că au curajul să lucreze cu ceea ce va fi.

ps. Pentru că e o chestiune arzătoare şi serioasă am lăsat pamfletul pentru un alt articol.
Nu am găsit nici o poză edificatoare; îmi cer scuze pentru acest lucru.
ps. Invit pe oricine să stea pe o bancă pe holul şcolii în timpul unei pauze, după care să reflecte la salariul pe care l-ar cere ca să activeze în învăţământ.

joi, octombrie 30, 2008

Enoriaşii din Paşcani au şansa de a ajunge în Rai



Când o fi să-mi dau obştescul sfârşit, am să las cu limbă de moarte să mă îngroape la Paşcani. Şi nu care cumva să credeţi că am să mă zgârcesc să caut un loc de veci mai ieftin şi să nu credeţi că acolo se fac parastase mai cu moţ. Ci doar, fiind unul de ăla de mănâncă pe săturate în post şi mai calcă pe ici pe colo cumva într-o parte, am nevoie de ceva rugăciuni să pot să mă aliniez cu toată lumea bună în Rai.
Ce credeţi că mi-a dat să văz ochilor la prima oră pe nemâncate, subliniez, după ce am coborât din renumitul tren al navetiştilor (ştiu ei, navetiştii de ce) am văzut mântuirea mea, marea şansă de a ajunge să dau mâna cu Sf. Petru şi de a petrece o eternitate printre drept credincioşii şi cu toate obrazurile cele sfinte de pe la noi, din ortodoxie. 
Cu West Moldavia e ... sigur în RAI...  Mă gândesc că or avea ceva relaţii SUS puse, că prea sunt siguri de ei. Poate nici nu trebuie să mai treci prin purgatoriu, cine ştie; dau şi ceva lumânări şi oarece tămâie dacă face sufletul mai curat.

p.s. Sper că nu se refereau doar la numărul maşinii!!!

notă Orice asemănare cu persoane sau maşini din realitate e pur întâmplătoare. Articolul evident e un pamflet.

luni, august 25, 2008

Ctitoria lui Nichita la intrarea în Iaşi

Dulcele târg al Iaşilor are o nouă şi mândră intrare de îţi vine, numai gândindu-te la minţile luminate care au pus la cale această extraordinară ctitorie, să te muţi în altă parte. Dar dacă e în România ai să ai surpriza să găseşti alte minţi luminate, dornice de alte asemenea ctitorii şi ai să te miri ce de nepoţi ctitori a mai lăsat Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Mi se pare o idee îndrăzneaţă pentru dezvoltarea turismului local, astfel vizitatorul are tot timpul să consulte un ghid turistic încă de la intrarea în Iaşi şi mai mult poate admira oraşul încă de la intrare, mi se pare o idee foarte bună pentru stimularea socializării, şoferii au timp să schimbe idei, şi fel de fel de expresii (cei care au probleme cu comunicarea verbală folosesc fel de fel de semne universalizate), iarăşi mi se pare o idee excelentă pentru primirea studenţilor ( au să fie exaltaţi stând în parfumul gazelor de eşapament şi admirând magherniţele), ce să mai zic ... doar o minte strălucită putea să vină cu o astfel de idee.
evident doar un capsoman s-ar fi putut gândi că parcul auto ieşean e în creştere, afacerile se dezvoltă, iar anularea unei benzi pe sensul de mers ar putea crea ambuteiaje. Evident o altă soluţie nu se putea găsi pentru a dirija traficul (momentan inexistent) către cele două supermarcheturi.

Chiar sunt curios, dacă aveţi idee cine este ctitorul alături de Nichita, să ştiu cui să-i adresez cuvinte de preacinstire atunci când stau blocat în trafic impresionat de muzica claxoanelor.




Totuşi dacă ar fi să mai găsim ceva bun în această mîndră ctitorie, trebuie să admitem că le-a tras-o poliţiştilor ... nu mai are sens radaru.
Aceste minunate gânduri mi-au străpuns mintea astăzi când păzeam intrarea în Iaşi pe la orele amiezii, evident.

duminică, august 17, 2008

Gropile de la Gara internaţională Nicolina

Dacă aveţi ceva treburi pe la gara internaţională Nicolina va trebui să vă parcaţi maşina pe undeva prin parcarea din faţa gării. Vă sugerez să fiţi foarte atenţi, nu la trafic pe cât la cauciucurile parcate chiar în mijlocul drumului la intrare cică să avertizeze conducătorii auto cum că ar fi o groapă plină cu apă. Dar pentru cauciucuri nu au găsit un sistem de avertizare.
Nu ştiu cine trebuie să se ocupe de această chestiune (cefereu sau primăria) dar trebe rezolvată că vorba aia Iaşul e capitala Moldovei şi gara Nicolina e ditamai gară internaţională.
Interesantă mi s-a părut prezenţa maşinii de poliţie. Poate e folosită pentru a constata acidentele cauzate de cauciucurile de avertizare.
Să nu credeţi că apa e pusă la dispoziţia cetăţenilor de primărie pentru a ameliora canicula şi nici de la vreo fintână arteziană nu provine, doar s-a strâns de la ploaie.

sâmbătă, august 16, 2008

Floare de colţ în drum spre Toaca

De ce, atunci când turistul român găseşte o floare de colţ se gândeşte mai întâi să o rupă şi să o pună la presat?! Platoul e plin de floare în această lună şi nimeni nu se gândeşte să rupă pojarniţă să pună la plafar sau coada şorecelului ( pun pariu ca nu prea are nimeni presat aşa ceva ) în schimb toţi vor floare de colţ la presat.
Am ascultat fel de fel de justificări, de genu cum că ar fi rară, că e cea mai frumoasă, să o arăt nepoţilor, dacă nu o rup eu o rupe altul, nu o să mă creadă nimeni altfel, ce-i în mână nu-i minciună, să o arăt muritorilor de rând de acasă etc, pe cinstite nimeni nu s-a gândit la o justificare rezonabilă. Cred că lumea rupe floarea de colţ doar pentru că e protejată şi s-a creat un fel de mit în jurul ei. Cei mai mulţi turişti nici nu cred că o pot discrimina prin flora de pe platou, care în această perioadă e în explozie. Adică Ceahlăul acum e un spectacol al florilor, printre care într-un colţişor îşi face loc şi această floare de colţ, timid printre jnepenii pletoşi şi umbroşi ascunsă de ochii turistului, doar ochiul vigilent al uneia din trupă a depistat-o chiar în cărare în vreo câteva locuri, minunându-se cum de a crescut printre picioarele turiştilor şi mai este acolo.
Am admirat-o, am fotografiat-o evident ca pe o vedetă a muntelui ce e şi am lăsat-o ascunsă la locul ei, pentru ochiul vigilent al vreunui cunoscător, să-i bucure şi lui spiritul ci nu să-i umple plafarul. Dacă vă întâlniţi cu ea transmiteţi-i toate cele bune şi că aş vrea să ne întâlnim şi la anu.


Pe numele ei de botez Leontopodium alpinum

vineri, august 15, 2008

O seara pe Ceahlău




Când se anunţă caniculă, când simţi că unii vecini se uită urât la tine, când cauţi un mecanic şi vezi că toţi sunt foarte ocupaţi şi nu au timp să se uite la maşina ta, când fotoliul de la calculator nu-ţi mai menajează coloana ia-ţi două zile liber si mergi pe Ceahlău. Ori din Izvorul Muntelui ori din Durău găseşti un traseu rezonabil să ajungi acolo sus unde sensul civilizaţiei dispare odată cu multele ei lipsuri.

Nimic nu se compară cu un apus văzut de pe Toaca urmat de o lună plină ochi care se încăpăţinează să lumineze ca ziua.

miercuri, august 13, 2008

Aur şi argint pentru România

Pe Ceahlău am mai călcat şi în iunie cu un grup din care făcea parte ceea ce astăzi putem spune cu certitudine un medaliat cu aur şi argint la olimpia internaţională de geografie unde românia a obtinut medalia de aur pe echipe şi la individual doua aur şi doua argint. Cel din imagine este elev al Colegiului Naţional din Iaşi şi a obţinut medalia de argint pentru clasa a IX a.
Olimpiada s-a ţinut în Tunisia în Carthage pe 7-12 august, la care au participat 110 elevi din 28 de ţări.
Vladimir Rumlianschi e băştinaş din Basarabia, un băiat ca toţi băieţii, curios, energic (m-a cam fugărit pe Ceahlău) şi îndrăgostit de studiu.
Vladimire îţi doresc numai de bine şi multe succese!

luni, august 11, 2008

Curcubeu peste Podu Iloaiei


Natura găseşte soluţii la toate neajunsurile oamenilor. Doar la asta m-am putut gândi după ce am văzut aceste poze făcute de un amic ce sta vis-a-vis de blocul în care locuiesc adică cel de mai jos. Urmă a epocii ceauşescu, victimă a tranziţiei iliesciene, constantinesciene, băsesciene, înconjurat de tomberoane de gunoi şi drumuri care par a fi mai degrabă din Irak decât dintr-un orăşel din România, devine obiectul artei alături de un curcubeu susţinut de păsările potrivite ca stemă pe drapelul României dar mai ales simbol al oraşului de la ţară Podu Iloaiei.



Îi mulţumesc lui Alexandru pentru aceste poze şi îl mai aştept cu altele.

Dacă reuşiţi să pozaţi ceva ce vi se pare interesant, vă aştept cu un mail .


joi, iulie 24, 2008

Ce să faci cu un concediu de profesor?!

Unde se duce lumea în concediu?!
Dacă tot e să lucrez în învăţământ şi să dispun de cel mai invidiat concediu, mi-am zis că trebuie să ies la atac cu un plan bine stabilit şi să mă interesez pe ici şi colea, unde si cum se poate petrece un concediu de către un cadru didactic al patriei noastre frumoasă şi bogată (ea, că nu lucrează în învăţământ). Păi, unii mi-au zis cum în România nu se poate întîmpla aşa ceva pe motiv de preţuri şi de multă mizerie, alţii mi-au zis că un concediu de nedescris se poate petrece pe terasele din iaşi, că au bere multă şi relativ ieftină, alţii mi-au zis că nu se poate petrece un concediu fără litoral (măcar un Costineşti dacă nu Vama Veche), dar cei mai multi au picat deacord că adevăratul concediu se petrece la munte.


Alţii mi-au mai dat câte un telefon din vîrf de Piatra Craiului, alţii m-au salutat din Vatra Dornei, ce să mai ... lumea din patria noastra ştie ce si cum cu concediile astea. Văzând că nu mă pot decide (contul din bancă mă strânge şi alte oarece obligaţii) m-am retras în codru secular unde am apicultorit. Poate de acum pâna cât mai am din concediu am să fac si eu ceva cu el.

Că e pacat, doar e cel mai invidiat concediu.


ps. Totuşi statul român are grijă de sărmanii profi.; le-a dat bani de cărţi, să aibă ce citi dacă tot nu-şi permit să meargă undeva.

marți, iulie 22, 2008

Flori de piatră


E vorba de nişte flori care nu au fost semănate acolo, dar s-au impus cu mult fast de ţi se taie respiraţia cât de frumoase sunt. Cică le zice flori de piatră, pe cuvântul meu că sunt flori din alea cum suntem noi obişnuiţi.

sâmbătă, iulie 19, 2008

Cât de greu trebuie să fie să înveţi limba română?!

Mă întreb, cât de greu trebuie să le fie străinilor să înveţe limba română, dacă, mulţi dintre ai noştri nu o pot învăţa nici ca limbă maternă.
Cred, totuşi, că Academia Română trebuie să ia atitudine şi să dea acolo o lege prin care să scoată din limba română acele chestii grele la ficat care fac să pice mulţi copii, de altfel silitori şi deştepţi foc, bacul, în zilele însorite ale verii, când toată lumea e pe plajă sau pe vârf de munte.
Mă gândeam în una din zile, că am putea gramatica ceva populaţie dacă am promova unul din armanahele lu' Vanghelie ca îndrumar ortografic al limbii, în care vom găsi conjugarea verbului a fi (eu este, tu este, el /ea este, noi este, voi este, ei/ele este).
Cam la gânduri din aste îmi umblă mintea când citesc un docoment, ca cel de sus, în care un funcţionar de pe la regia de drumuri şi hopuri, sau cum se cheamă ea, nu reuşeşte să construiască o frază din care să înţelege şi românu ceva ... că nu toată lumea e dă bucale să poată să înţelege, alţii e de la ţară şi nu citeşte Armanahele.

Mulţumesc Elizei pentru fotografie!

PS. Mii de mulţumiri celor care ne oferă astfel de materiale umoristice. Şi lipsa de competenţă e bună la ceva, măcar suntem un popor vesel dacă la profesionalism şi competenţă şchiopatăm.

joi, iunie 26, 2008

Ce mai face omu în ziua de azi


Păi din ce discut cu cei ce-i cunosc, unii fac proiecte şi rămân la stadiul ăsta, alţii fac bani şi se laudă cu ei, alţii învaţă carte ... parcă le-ar trebui la ceva, alţii dau examene cu speranţa că are să le fie altfel, alţii scriu poezie dom'le şi mai scriu şi bine. Asta face , care va să zică, o doamnă şi profesoară de limba română şi cetire. Şi ce credeţi voi, poezia dumneaei chiar place la public, cel puţin la publicul pe care îl cunosc io. Ca să mă credeţi, cu bunăvoinţa autoarei, am să vă invit la o lectură de poezie.
Vrăjitorul cuvintelor


Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care frământă silabele cu sângele lui.

Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireşe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seacă izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.

Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele să cânte
sub frunţile înnegurate ...

Te aştept pe tine,
un menestrel sub vechiul turn,
o umbră care se furişează pe lângă ziduri
căutând un om ...

Sunt aici ducând cu mine
răni de dor,
ţinând în mână
fluturi albaştri ai nopţii
în care ne atingeam
doar sufletele.


Unde mă cauţi?
Sunt aici umblând cu tălpile goale
pe liniştea de mănăstire ... aăternută între noi.

Sunt aici să înţeleg
de ce se ivesc zorii atât de târziu.

Sunt aici să te învăţ adevăruri
ascunse în seminţe de mac.


Sper că v-au plăcut versurile. Poate citiţi şi altele din cele scrise de doamna Lelia Mosora. Eu acum am sa-i transmit toate cele bune, multe inspiraţi în ale condeiului şi frumuseţe sufletească, după cum îmi transmitea o altă doamnă profesoară de cetire.
Pentru că 26 iunie înseamnă ceva pentru tine
La mulţi ani Lelia!


ps. Vă rog doamnă profesoară să nu-mi puneţi notă proastă, dacă găsiţi ceva greşeli să stiţi că e de la tastatură, mă jur.

marți, iunie 24, 2008

Dacă vreţi să mâncaţi o pizza bună

Ştiţi probabil pizzeria aia cu terasă faină de la semaforul din Păcurari, aia de are scaune de răchită si lecedeuri de vezi meciuri pe ele; Moara de Foc adicălea de e cunoscută de toţi şoferii de taxi sau de microbuz. Ei bine m-am decis duminecă seară împreună cu ceva prieteni să mâncăm o pizza bună să ne putem ghiftui cu bere dupe aia. Am mai încercat ceva pizzerii dar erau foarte aglomerate sau nu eram bagăţi în seamă şi ştiam eu că la moara de foc se mănâncă o pizza bună, mai ales dacă e specialitatea lor. Zis şi făcut, ne-am instalat la o masă şi am făcut semn unei don'şoare care s-a uitat urât şi s-a întors cu spatele. A venit întrâ-un târziu un nene ciudi rău care işi băga deştele peste tot, ceea ce m-a pus la bănuieli, şi cu o lipsă de profesionalism de te scotea din sărite ne-a luat comanda. După o juma de oră ne plasează în faţă cea mai proastă pizza pe care ... am încercat să o mănânc. Mi s-a tăiat pofta de bere şi de meci chiar daca băgasem în pizza un pahar de sos iute şi juma' de solniţă de sare. Ne-am ridicat tăcuţi achitând o notă destul de pipărată, am mai privit odată feţele acre din zonă şi am plecat scârbiţi şi convinşi că am avut în fată cea mai proastă pizza.
Dacă vreţi să mâncaţi o pizza bună să nu vă duceţi la Moara de Foc, sunt destule pizzerii în Iaşi!

ps. nu postez nici o poză să nu stric imaginea blogului.

luni, iunie 23, 2008

Natural 100%


Zilele trecute am călcat Ceahlău' cu gând de relaxare şi însănătoşire spirituală, simţind din plin cât de bine e să fii la înălţime, cum e să fii cu capu-n nori şi alte câteva feelinguri cum ar fi: am murit şi n-am simţit, cine naiba m-a pus, altădată am să stau pe terasă, etc. Şi iaca'şa în urcuşurile astea cu gându' la cele bune am dat peste cele mai interesante expresii ale naturii creatoare. Dintre ele vă impărtăşesc acestă poză făcută de un amic în jnepenişu' de pe platou când ne întorceam de pe Toaca spre Cabana Dochia.
Un fel de falocraţie la înălţime.
Dacă am reuşit să vă descreţesc frunţile mă bucur, dacă am reuşit să vă fac curioşi, mereţi pe Ceahlău.

With a little help from my friends un spectacol pentru cei ce nu inteleg adolescentii, pentru cei ce nu-şi depăşesc limitele, ...


Pe nisipul de la Vama Veche, câţiva adolescenţi uită de regulile societăţii jucându-se de-a dragostea cu ceva votcă şi iarbă, iubind fiecare pe altcineva intr-o pseudorearealitate.
Sentimentele sunt mimate prin miştocăreală, viaţa şi moartea se joacă la cărţi. În rest muzică, glume şi libertate Maxim.







regia lui Radu Apostol, scenografia Alina Herescu, muzica lui Bobo Burlăcianu sunt puse în faţa spectatorilor de actorul teatrului Naţional Cosmin Maxim în rolul sinucigaşului Miki (a mai jucat in rol de sinucigaş în Harold şi Maude); şi cinci studenţi din clasa lui Emil Coşeru, Cosmin Panainte în rolul lui Radu tocilarul îndrăgostit, Vlad Willi Volf jucându-l pe Andi cu identitatea sexuală nesigură, Andreea Boboc în rolul lui Ada virgina disperată că e ultima de pe pământ, Olimpia Melinte jucând-o pe Ruxandra care iubeşte dar nu iubeşte pe cineva anume şi poliţistul despre care nu ştiu ce căuta pe acolo Corneliu Laur.
Muzica este împrumutată din Vama Veche, Nirvana, Paraziţii, Beathes, costumaţie a la Black Sabat din timpurile de glorie a lui Ozzy Osbourne, concert rock în toată regula, pe versuri inedite copiate din limbajul curent adolescentin.

With a little help from my friends o piesă a naţionalului Ieşean care a stârnit oarece, atât printre spectatorii doritori de piese noi şi inedit cât şi printre critici şi cârcotaşi. O piesă despre tineri, făcută de tineri care se adresează tuturor. Un fel de strigăt de "mai lăsaţi-mă în pace să hotărăsc eu ce fac cu viaţa mea"
Pentru publicul care vine cu o anumită prejudecată în sala de spectacol piesa e cam greu de digerat pentru că se foloseşte cuvântul "p..ă" cam pentru toate situaţiile. Am văzut printre spectatori persoane care au văzut piesa printre degete. Ruşine şi jenă din cauza unui limbaj care agresează bunele maniere şi mondenismul local, de altfel savurat prin toate cotloanele iaşilor.
Mi-a mai plăcut ceva în piesa asta; aversiunea faţă de manele şi reacţia la auzul lor.

sâmbătă, mai 24, 2008

Ceva apicultură



De câteva zile a înflorit salcâmul şi stuparii sunt preocupaţi de cules. Doar că prin câte păduri de salcâm am trecut zilele astea am văzut puţină floare de salcâm. Se pare că unul din principalele culesuri ale zonei va fi destul de slăbuţ. Mierea cea mult aşteptată va fi puţină şi scumpă. Asta pe lângă faptul că seceta de anu trecut şi varoza au făcut ravagii prin stupinele patriei scăzând cu mult fondul de stupi. Poate anu ăsta va fi unul prielnic apiculturi că ajutor din partea statului nu a fost şi nu cred că va fi.

luni, mai 19, 2008

Cultură de rapiţă

Am auzit nişte bârfe cum că s-ar face motorină din rapiţă. Eu am putut scoate doar o poză, zic reuşită.

vineri, aprilie 25, 2008

De ce ne plac cozonacii?!



Câtă treabă e de la coca de aluat la cozonacul pe care îl mâncăm pofticioşi în ziua de paşte numa' gospodinele ştiu. Că ele se trezesc de cu noaptea-n cap să cearnă făina să o puna la încălzit să pregătească toate ingredientele (şi sunt destule: lapte, ouă, ulei, stafide, zahăr, smântâna ciocolată, cacao, rahat, şi-or mai fi că nu le ştiu pe toate). Pentru frământat coca se mai apelează la forţa bărbatului că tebe să existe vreunu în casă de om. Apoi problemă mare e cu cuptioriu care trebe ars cu grijă să nu fie prea fierbinte dar nici prea rece că altfel nu iese bine treaba.
Aşa se făceau odată cozonacii la români. Acum se mai improvizează pe la aragaz câte ceva sau mai simplu e cu reţeta Metro. Pe undeva pe la ţară unde au întârziat reformele lu' domnii miniştri ai agriculturii de până acum, se mai practică acea reţetă de făcut cozonaci, de care să vă zic cinstit că mi-e dor, nu că ar fi ieşit cozonacii mai buni, cred că ma impresiona pasiunea cu care erau pregătiţi, că buni erau oricum, după un post al Paştelui.
Paşte fericit! ... şi cozonaci crescuţi bine!

joi, aprilie 24, 2008

Urme ale istoriei




Cu ocazia unei vizite prin mun'cipiu Paşcani, la un concurs intercluburi cu un mic grup de copii, am ajuns la Clubul Copiilor din Paşcani ce îşi are sediul într-o clădire aflată într-un conflict de retrocedare. Vizitând clădirea, mai mult o ruină decât ce ar trebui să fie, am observat balconul din imagine care nu are nimic comun cu arhitectura clădirii. Interesându-mă, mi s-a spus că acest balcon datează de pe la 1600 pe când clădirea apaţinea familiei Cantacuzino. Mi s-a părut interesantă istoria clădirii, a mai aparţinut şi familiei Sturza (acum nu ştiu cine o revendică, probabil Sturza că el revendică tot).
Coloanele balconului sunt din piatră sculptată şi ar avea un efect deosebit dacă aceasta contrucţie ar încăpea pe mâna unor specialişti în restaurare.
Clădirea se află in paragină, fiind a nimănui în acest moment, ca multe alte clădiri cu valoare istorică.
Păcat de această urmă a istoriei.

sâmbătă, aprilie 05, 2008

Şahiştii de la Podu


Era o vreme când consideram că mă pricep să joc oleacă de şah. Chiar credeam că sunt bun, mai ales că citisem vreo două trei cărţi cu Ficher şi Polihroniade şi mai auzisem eu şi de ăla tare Kasparov şi de alţii care sunt un fel de zei în şah. Mai intram în jocul pensionarilor prin Copou şi mă credeam al naibii de bun dacă băteam vreo câţiva. Aflaţi că mă înşelam amarnic. Dacă am bătut vreo trei pensionari nu înseamnă că ştiu şah.
Faţă în faţă cu uşa mea stau doi adolescenţi care m-au făcut să mă uit la partida de şah doar ca spectator. Neavând nici o şansă să joc cu ei de la egal la egal. Am înţeles că şahul înseamnă mult studiu, mult exurciţiu mult mai mult decât să joci cu câţiva pensionari şi să citeşti două trei cărţi. Alex şi Vlăduţ Stegariu la debutul adolescenţei se pot mândri cu ceva medalii, diplome şi cupe câştigate pe la competiţii naţionale sau internaţionale, dar mai ales se pot mândri cu punctele elo care le umple traista performanţei, turneu de turneu. Acum Alex s-a decis să ne spuie de competiţiile şahistice pe la care participă pe un blog cu specific King's indian. Îi doresc succes şi nu cred că am să răspund invitaţiei de a juca o partidă cu el. Poate am să urmăresc în continuare turneul de la Palatul Culturii.

joi, aprilie 03, 2008

Oraşul de la ţară

Mai mare dragu' să trăieşti în unul dintre oraşele Europei noastre unite, unde civilizaţia îmbinată cu înaltele valori ale democraţiei îţi asigură minimul de confort şi securitate şi calea spre delectare cu înalte simţăminte de fericire. Bineînţeles pot cugeta liber acestea, cuprins fiind de filosofia democraţiei, doar din vârful fotoliului cu jaluzelele trase nu care cumva să mă puie necuratul să îmi arunc privirea pe geam, că atunci se termină cu oraşul european şi toate valorile democraţiei. Noroiul, găurile din beton, urma unui trotuar, murdarul din pereţii blocurilor, căruţele, magerniţele cu titlu de bar, sărăcia din sufletul şi hainele trecătorilor nu au cum să mă ducă cu gândul la oraşul european ci mai degrabă la satele transformate peste noapte în oraşe de mult iubitul şi stimatul ceauşescu, pe care de altfel cei descrişi pe undeva mai sus, îl plâng sau îl mai aşteptă să le dea.

sâmbătă, martie 29, 2008

Flori de zarzăr


Odată cu frigul de acum vreo două zile, pe unde te învârteai oamenii discutau despre îngheţul care va afecta floarea de zarzăr şi cum ... că nu vom mânca nici anu' ăsta zarzăre. Nu am băgat în seamă prea tare această preocupare firească a muritorului de rând de pe meleagurile patriei noastre, doritor de trufandale, gândindu-mă totuşi că anul trecut zarzărele au fost niţel cam scumpe şi cam puţine. Slavă domnului că avem ananas şi banane, merele fiind cam scumpe pentru a ţi le permite. Ieri însă mergând preocupat, mai ales de găurile din trotuar şi asfalt, am văzut la un colţ de străduţă un zarzăr care mi-a luat privirea prin bogăţia de floare şi bâzâitul de albine. După ce mi-am adus aminte de discuţiile cetăţeanului din ce în ce mai puţin preocupat de politică, m-am bucurat că anu' ăsta mă voi putea delecta cu zarzăre autohtone şi mai ales accesibile la preţ.
Să aşteptăm să se coacă.

duminică, martie 23, 2008

Pentru masa de prânz

Mi-a placut cum arată şi m-am gândit că am să vă fac poftă de mâncare. E fotografiată pe undeva în Pizzeria Nordica din Podu Iloaiei. Nu mai ştiu exact cum se numea în meniu dar o puteţi scoate la imprimantă şi să mereţi cu poza.
Poftă mare!

miercuri, martie 12, 2008

Trenurile noastre toate se vor înnoi vreodată




Greu cu statutul de navetist, dom'le, când tre' să mergi cu trenu' în fiecare zi şi nu te poţi obişnui cu mirosu' de budă, cu muşamaua jegoasă, geamurile murdare specifice trenurilor noastre. Mai interesant e că pe timpul iernii dispui de un patinuar pe culuar si peisaj montan la intrarea în tren. De altfel nu ţi-e frică că ai putea aţipi şi treci de destinaţie. E atit de rece, când e rece, şi atât de cald când e cald, că nu are cum să-ţi fie bine; ori transpiri ori digeri de frig. Nu mai spun de tehnica avansata de deschidere sau inchidere a geamului, a uşii sau altor chestii care iţi vin sau nu în cap, care scârţîie sau fac zgomote holyoodiene, de mai mare dragu' să calătoreşti cu CFReu' nostru cel de toate zilele.
Cu toate aceste am avut surpriza acu' vreo cîteva săptămâniîntâlnesc pe şinele noastre o nouă specie de vagon parcă desprins din filmele alea tari, de le vedeam joia pe timpu' lu' ceauşescu. Cu scaune tapiţate, curate, cineva mi-a zis că-ţi spune unu' pe care nu-l vezi, ce staţie urmează şi când se închid uşile. Un alt prieten plin de optimism mă fericeşte cu vestea că ar pregăti trenuri de astea pentru navetişti. Eu ştiu ce să cred?! Deocamdată preţul călătoriei creşte, condiţiile se înrăutăţesc şi navetistu suferă în tăcere când un nene tupeist îi cere abonamentu' fără să schiţeze că ar dori să se legitimeze cum e normal şi fără să se scuze de mizeria şi disconfortul puse la dispoziţia călătorului.
La realizarea acestui articol m-a inspirat un prieten optimist.

duminică, martie 09, 2008

Festivalul de chitară clasică


Am reuşit să ajung sâmbătă seară la Festivalul de chitară clasică. Aşteptam de la acest festival ceva care sa mă facă să mă simt bine, să savurez câteva piese şi să merg fericit acasă să meditez alături de o fetească neagră. Am avut însă surpriza de a urmări o trupă extraordinară, o trupă care m-a făcut să cred ca acest instrument poate reda absolut orice. Aceşti Duo Melis au reuşit să cucerească sala (sau măcar acea parte a sălii care a venit pentru muzică) cu pasiunea, felul, stilul absolut original de a scoate din chitară sunetul minunat al muzicii. Corzile agresate sau mângâiate scoteau sunete pe care nu cred că le-am mai auzit. O trupă de profesionişti, o trupă care te face să iubeşti muzica.

luni, martie 03, 2008

Celia si tenelistii


Vineri seara s-au premiat cei mai grozavi tineri liberali, printre care am auzit si numele celui care s-a casatorit cu sistemul sanitar, marele ( de fapt o mana de om, probabil e facut numai din inima) Ciuhodaru Tudor sef serviciu urgente de la Spitalul de Urgente "Sf. Ioan" pentru celebrul program CIRTITA. Evident si LUDICUL a primit ceva, si trupa de dans modern de la Clubul Studentilor era printre premiati, un solist Hip Hop, nu mai stiu cum il cheama, si multi tineri mai merituosi sau mai infipti. Important e ca omu' a fost motivat sa faca ceva politica in continuarie. Si fiindca tot era petrecere si pe linga agenda cu PNL si trofeu omu' mai trebuia sa primeasca ceva, a primit Celia, intr-un microrecital incitant, daca nu fierbinte. Cred ca a fost de bine.

duminică, martie 02, 2008

Vine, vine primavara !?


Primesc fel de fel de mesaje aducatoare de fericire; cum ca vine primavara si viata mea se va schimba in bine, cum ca fericirea pluteste in aer, si mii de fluturasi imi soptesc la ureche numai cuvinte frumoase. Suntem in doua martie si mie nu mi s-a sadit in suflet nici macar un strop de optimism primavaratec si nu cred ca am sa incerc vreun sentiment de genu asta pana nu am sa platesc factura la gaz, sau pana am sa pot reaspira linistit si altceva in afara de praful, gazele de esapament sau fel de fel de mirosuri suspecte. Vine, vine primavara pentru ca e mai cald in trenurile patriei, de multe ori prea cald, pentru ca dai peste furnizorii de ghiocei, pentru ca magazinele se aprovizioneaza cu mancare de post semn ca vine Pastele-deci primavara, si mai ales vine primavara pentru ca poti admira gunoaiele comunitatii prin toate colturile de bloc sau de parc fara a te mai impiedica zapada (doar o amintire). In rest lumea e la fel de optimista sau pesimista, Romania e aceeasi si visurile noastre de mai bine tot visuri. Sa avem cu totii o primavara fericita!

joi, februarie 28, 2008

Indienii in buricul Tirgului



Plimbandu-ma prin dulcele tirg al Iasilor, am vazut un trib de amerindieni chiar pe undeva in fata Halei. Tocmai faceau niste incantatii, sau interpretau un dans de pregatire a vanatorii, ce e clar ca mi-a placut ce faceau. Suna bine, si in spatiu poluat si plin de oameni preocupati la orele pranzului, muzica lor aducea un pic de buna dispozitie. Chiar as fi cumparat un cedeu al acestei formatii INDIOS, pe care mi-l intindea increzator unul dintre ei dar nu aveam prea multi bani la mine. Probabil multi dintre trecatori aveau aceleasi sentimente.

cauta

rezultate