joi, iunie 26, 2008

Ce mai face omu în ziua de azi


Păi din ce discut cu cei ce-i cunosc, unii fac proiecte şi rămân la stadiul ăsta, alţii fac bani şi se laudă cu ei, alţii învaţă carte ... parcă le-ar trebui la ceva, alţii dau examene cu speranţa că are să le fie altfel, alţii scriu poezie dom'le şi mai scriu şi bine. Asta face , care va să zică, o doamnă şi profesoară de limba română şi cetire. Şi ce credeţi voi, poezia dumneaei chiar place la public, cel puţin la publicul pe care îl cunosc io. Ca să mă credeţi, cu bunăvoinţa autoarei, am să vă invit la o lectură de poezie.
Vrăjitorul cuvintelor


Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care frământă silabele cu sângele lui.

Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireşe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seacă izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.

Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele să cânte
sub frunţile înnegurate ...

Te aştept pe tine,
un menestrel sub vechiul turn,
o umbră care se furişează pe lângă ziduri
căutând un om ...

Sunt aici ducând cu mine
răni de dor,
ţinând în mână
fluturi albaştri ai nopţii
în care ne atingeam
doar sufletele.


Unde mă cauţi?
Sunt aici umblând cu tălpile goale
pe liniştea de mănăstire ... aăternută între noi.

Sunt aici să înţeleg
de ce se ivesc zorii atât de târziu.

Sunt aici să te învăţ adevăruri
ascunse în seminţe de mac.


Sper că v-au plăcut versurile. Poate citiţi şi altele din cele scrise de doamna Lelia Mosora. Eu acum am sa-i transmit toate cele bune, multe inspiraţi în ale condeiului şi frumuseţe sufletească, după cum îmi transmitea o altă doamnă profesoară de cetire.
Pentru că 26 iunie înseamnă ceva pentru tine
La mulţi ani Lelia!


ps. Vă rog doamnă profesoară să nu-mi puneţi notă proastă, dacă găsiţi ceva greşeli să stiţi că e de la tastatură, mă jur.

marți, iunie 24, 2008

Dacă vreţi să mâncaţi o pizza bună

Ştiţi probabil pizzeria aia cu terasă faină de la semaforul din Păcurari, aia de are scaune de răchită si lecedeuri de vezi meciuri pe ele; Moara de Foc adicălea de e cunoscută de toţi şoferii de taxi sau de microbuz. Ei bine m-am decis duminecă seară împreună cu ceva prieteni să mâncăm o pizza bună să ne putem ghiftui cu bere dupe aia. Am mai încercat ceva pizzerii dar erau foarte aglomerate sau nu eram bagăţi în seamă şi ştiam eu că la moara de foc se mănâncă o pizza bună, mai ales dacă e specialitatea lor. Zis şi făcut, ne-am instalat la o masă şi am făcut semn unei don'şoare care s-a uitat urât şi s-a întors cu spatele. A venit întrâ-un târziu un nene ciudi rău care işi băga deştele peste tot, ceea ce m-a pus la bănuieli, şi cu o lipsă de profesionalism de te scotea din sărite ne-a luat comanda. După o juma de oră ne plasează în faţă cea mai proastă pizza pe care ... am încercat să o mănânc. Mi s-a tăiat pofta de bere şi de meci chiar daca băgasem în pizza un pahar de sos iute şi juma' de solniţă de sare. Ne-am ridicat tăcuţi achitând o notă destul de pipărată, am mai privit odată feţele acre din zonă şi am plecat scârbiţi şi convinşi că am avut în fată cea mai proastă pizza.
Dacă vreţi să mâncaţi o pizza bună să nu vă duceţi la Moara de Foc, sunt destule pizzerii în Iaşi!

ps. nu postez nici o poză să nu stric imaginea blogului.

luni, iunie 23, 2008

Natural 100%


Zilele trecute am călcat Ceahlău' cu gând de relaxare şi însănătoşire spirituală, simţind din plin cât de bine e să fii la înălţime, cum e să fii cu capu-n nori şi alte câteva feelinguri cum ar fi: am murit şi n-am simţit, cine naiba m-a pus, altădată am să stau pe terasă, etc. Şi iaca'şa în urcuşurile astea cu gându' la cele bune am dat peste cele mai interesante expresii ale naturii creatoare. Dintre ele vă impărtăşesc acestă poză făcută de un amic în jnepenişu' de pe platou când ne întorceam de pe Toaca spre Cabana Dochia.
Un fel de falocraţie la înălţime.
Dacă am reuşit să vă descreţesc frunţile mă bucur, dacă am reuşit să vă fac curioşi, mereţi pe Ceahlău.

With a little help from my friends un spectacol pentru cei ce nu inteleg adolescentii, pentru cei ce nu-şi depăşesc limitele, ...


Pe nisipul de la Vama Veche, câţiva adolescenţi uită de regulile societăţii jucându-se de-a dragostea cu ceva votcă şi iarbă, iubind fiecare pe altcineva intr-o pseudorearealitate.
Sentimentele sunt mimate prin miştocăreală, viaţa şi moartea se joacă la cărţi. În rest muzică, glume şi libertate Maxim.







regia lui Radu Apostol, scenografia Alina Herescu, muzica lui Bobo Burlăcianu sunt puse în faţa spectatorilor de actorul teatrului Naţional Cosmin Maxim în rolul sinucigaşului Miki (a mai jucat in rol de sinucigaş în Harold şi Maude); şi cinci studenţi din clasa lui Emil Coşeru, Cosmin Panainte în rolul lui Radu tocilarul îndrăgostit, Vlad Willi Volf jucându-l pe Andi cu identitatea sexuală nesigură, Andreea Boboc în rolul lui Ada virgina disperată că e ultima de pe pământ, Olimpia Melinte jucând-o pe Ruxandra care iubeşte dar nu iubeşte pe cineva anume şi poliţistul despre care nu ştiu ce căuta pe acolo Corneliu Laur.
Muzica este împrumutată din Vama Veche, Nirvana, Paraziţii, Beathes, costumaţie a la Black Sabat din timpurile de glorie a lui Ozzy Osbourne, concert rock în toată regula, pe versuri inedite copiate din limbajul curent adolescentin.

With a little help from my friends o piesă a naţionalului Ieşean care a stârnit oarece, atât printre spectatorii doritori de piese noi şi inedit cât şi printre critici şi cârcotaşi. O piesă despre tineri, făcută de tineri care se adresează tuturor. Un fel de strigăt de "mai lăsaţi-mă în pace să hotărăsc eu ce fac cu viaţa mea"
Pentru publicul care vine cu o anumită prejudecată în sala de spectacol piesa e cam greu de digerat pentru că se foloseşte cuvântul "p..ă" cam pentru toate situaţiile. Am văzut printre spectatori persoane care au văzut piesa printre degete. Ruşine şi jenă din cauza unui limbaj care agresează bunele maniere şi mondenismul local, de altfel savurat prin toate cotloanele iaşilor.
Mi-a mai plăcut ceva în piesa asta; aversiunea faţă de manele şi reacţia la auzul lor.

cauta

rezultate