joi, decembrie 13, 2012

Trec pe info

Fiindcă totul este într-o continuă schimbare,  am hotărât să-mi mut locul de manifestare a scrierilor mele, mai mult sau mai puțin inspirate, pe prima pagină de știri a orașului Podu Iloaiei www.info-poduiloaiei.ro la editoriale. Pe lângă editoriale mai semnez și articole. Cu speranța că nu v-am dezamăgit și o mă urmăriți în continuare  vă invit pe pagina amintită. 
Numai de bine!

sâmbătă, noiembrie 17, 2012

Vedetă de România


          De ceva vreme, pe orice canal care se respectă, din România noastră, neapărat trebe să dai peste o emisiune cu vedete. Nimic mai frumos decât să vezi persoane importante, care trăiesc frumos şi te învaţă de bine. Doar că pe la canalele noastre vedetele care au succes sunt din alea care vorbesc în vârful buzelor, stau picior peste picior chiar dacă au fustiţă cât centura şi sunt foarte fericite când moderatorul le face de tot râsul, mă rog, pe canal naţional. Nu au o atitudine chiar foarte diferită de cea a fetelor care fac din mână la tiruri pe şoselele patriei. Interesant este că multă lume cunoaşte astfel de vedete, se ştie despre ce au mai zis, despre ce păţanie au avut. Mi-am pus întrebarea de ce s-ar uita cineva la o astfel de emisiune. Evident, bărbaţii au un gând pervers între două butoane de telecomandă. Că nu putem discuta de frumos ca despre lucrările lui Rodin şi ale lui Berthe Morisot, ci mai degrabă de Hastler. Dar doamnele de ce s-ar uita la aşa ceva?! De ce s-ar uita la nişte tipe proaste cu apucături indecente?! Oare chiar suntem un popor atât de frustrat de ne face plăcere să vedem fiinţe proaste şi caraghioase pentru a ne simţi bine. TVR cultural s-a închis evident, că inteligenţii patriei nu mai pot digera o piesă de teatru sau o discuţie între Patapievici şi Pleşu. Ăştia folosesc cuvinte prea complexe şi au frazeologie dificilă pentru o educaţiune modernă de nota 10. În schimb, o al de Tonciu te face să te simţi bine că, evident, există oameni mai proşti ca tine şi mai sunt şi de succes. De ce să mai faci o grămadă de şcoală, de ce să mai ceteşti o carte când e suficient să pozezi la lansarea ei, de ce să-ţi umpli capul cu prostii de astea, dacă e suficient să apari la televizor puţin dezbrăcată debitând o groază de prostii. După o Monica Columbeanu e tocmai nimerit pentru a se aduce în lumină un nou model de succes pentru adolescentele patriei. Să sperăm într-un rating din ce în ce mai scăzut la astfel de emisiuni.

marți, noiembrie 06, 2012

Postacul


Meserie vrednică de zilele noastre, comodă şi de vocaţie. Are la origine şcoala de zvonări, doar că e la fără frecvență  adicălea doar pe net. Postacul ca şi zvonărul trebuie să facă gogoși  cu mult sirop șovin  cu multă pudră dulceagă de tomberon, pe care neapărat trebe să o îngurgiteze credulul de bun simţ cu veleitate de votant. Postacul poate să admită orice îi spune şeful, chiar şi dacă trebuie să se steargă pe faţă după ce şeful se şterge altundeva, dar nu trebuie cu nici un fel să accepte ce spune un nenorocit de liber cugetător, după constituţiune. Cum are să-şi permită un nenorocit să aibă vreo părere, alta, decât ce spune cel ce comandă un post.
Mândra calitate a unui postac este de a posta la nesfârşit ceva ce trebuie orice om de bun simţ să scroleze. Cei mai mulţi se bazează pe faptul că netuistul ce vrea să înţeleagă ce crede cetetorul de bun simţ, are să facă febră musculară şi are să se lase păgubaş. Nimic mai nobil pe lume decât această îndeletnicire de a face sportiv din orice mânuitor de mause. Mă înclin în faţa dumnealor. 
Dintre efectele secundare aş putea aduce în discuţie unul minor, voma care se conturează după ce ceteşti capodoperile acestor genii ale omenirii. Din păcate aceste briliante ale nimicniciei umane ocupă un spaţiu informaţional atât de mare că bunul simţ a devenit un fel de floare de colţ în spaţiul virtual.

sâmbătă, octombrie 20, 2012

Despre zvonări, şi nobila îndeletnicire a zvonăritului


Motto: proverb românesc ”cine sapă groapa altuia, departe ajunge

Zvonăritul, îndeletnicire veche pe meleagurile patriei, datând tocmai de pe vremea când debuta cea mai veche meserie din lume; motiv pentru care cei care o practică mai pot fi numiţi curve. De-a lungul istorie această nobilă îndeletnicire a capătat nuanţe din cele mai fine. Domnul William Shakespeare îl descoperă pe Iago drept un mare profesionist al acestei arte, omorînd doi îndrăgostiţi cu o batistă. În epoca noastră această îndeletnicire este practicată foarte des la servici chiar dacă nu se regăseşte în fişa postului şi nu este plătită aşa cum s-ar cuveni. Unii răutăcioşi au asociat-o cu o reptilă care s-ar băga prin toate ascunzişurile şi ar învenina cele mai nebănuite locuri ale minţii umane. Astfel zvonăritul ia culoarea verde a şopârlitului şi are rolul de a învrăjbi colegii între ei sau de a schimba simpatiile şefului în antipatii. Această îndeletnicire a fost în detaliu descrisă de omul de ştiinţa Toma Caragiu care descria şopârla comunistă de birou. 


Despre ce nu s-a vorbit încă, e zvonăritul instituţionalizat, prevăzut în fişa postului şi foarte bine plătit. Această îndeletnicire s-a întins pe tot cuprinsul blocului roşu comunist vreo sută de ani, pe la noi prin patrie s-a dezvoltat sub numele de securitate după cel de-al doilea război mondial. Zvonăritul avea roluri nobile: de a discredita, de a pune în lumină proastă, de a dezinforma, de a teroriza etc. Oamenii care primeau bani pentru a mănca un astfel de căcat, se numeau popular turnători sau, după Cezar Ivănescu, pupcurişti. Ei aveau rolul de a spune domnilor securişti despre ce mai discută prietenii lor, rudele lor, colegii de muncă adică duşmanii poporului. Cei turnaţi puteau primi vizita securităţii, de cele mai multe ori după miezul noptii, pentru discuţii amănunţite cetăţenii patrieii erau invitaţi în beciurile securităţii unde erau trataţi cum se cuvenea, cu multă teroare.
După căderea comunismului acei pupcurişti au rămas fără servici, şi cum nu erau primiţi la forţele de muncă s-au privatizat şi au început să toarne pe ici şi colo în funcţie de ce li se oferea. Alţii se mai ocupă cu zvonăritul pur şi simplu dintr-un hobbi şi evident ca putere a obişnuinţei.
Toate bune şi frumoase, soarele străluceşte, oamenii zvonesc. De ce te-ar interesa pe tine cetăţean nezvonăr toate astea?! Nu mai e securitate de care să mă tem, informatorii au fost daţi pe mâna cenesasului... Totuşi când mă întâlnesc cu amicii prin târg îmi povestesc o grămadă de chestii despre mine. Câteodată mă simt flatat şi le mulţumesc pe această cale zvonărilor, pentru părerea grozavă pe care au despre mine şi îi rog pe această cale să-mi trimită în scris, evident sub forma anonimatului, despre toate cele ce le-am făcut în ultima perioadă, pentru a fi pus şi eu la punct cu propria-mi viaţă. Poate am de gând să-mi scriu memoriile şi nu am toate datele. Sau poate scrieţi dumneavoastră o carte care să-mi cuprindă biografia.

miercuri, august 15, 2012

Şah absurd



    A fost odată Marin Sorescu, omul ăsta vorbea altfeliu decât toţi oamenii. Dintre gândurile lui s-au împânzit în lume şi descifrăm la voia întâmplării.

Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,

Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce)
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.


Îi mai caştig câteva piese,

Dar, uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
- O să-ţi dau şah şi-ţi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.


marți, august 14, 2012

Teoria psihovirotică

    E un curent prin România noastră cea de toate zilele, venind în special dinspre caracatiţa de intoxicare a tovarăşului băsescu prin care ne explică cum un grup de cercetători (sociologi) suedezi (băşcălia de pe vremea mea era aia cu canadienii, mă rog, ăştia e mai emancipaţi că-s pe curenţi maritimi) au demonstrat că sinuciderea e o boală infecţioasă. Asta ne spune un anume domn ujică, de pe la dilema, care sub numele unei mari publicaţii îşi permite să scrie enormităţi. Mai nou aflăm de la un domn Vasile Dancu găselniţa cu psihoviroza. Eu un neicanimeni, fără pic de habar în sociologie, aş putea bănui că acest curent vine dintr-un izvor mai mult sau mai puţin cu origini securiste şi vrea să intoxice pe cei care au mâjit buletinul de vot cu cerneală, că ar suferi un pic de viroză la creier. Să mă iertaţi 'mneavoastră domnilor somităţi cercetătoare, care cumva, eu trebe să înţeleg că sunt bolnav, că am giudecat mai prost, după firea mea, şi am ajuns la concluzia că tovarăşul fost ministru de transport sub iliescu care a facilitat transportul minerilor la București, domnul ministru de transport care nu a facut nimic sub guvernarea CDR, dar a născut suficientă zâzanie să dea jos un guvern, acelaş domn băsescu care a lăsat Bucureştiul într-o mare mizerie şi mai nou preşedinche domn'le care, mare jucător, a reuşit să ridiculizeze nu'ş câte guverne boc prin măsuri revoluţionare: a desființat școli, a închis spitale, de taxe, pensii, burse şi salarii nu cre'că mai e rostul să mai zic.
    Dacă dumnealor cred că şapte meleoane şi giumate suferă de ceva viroză pot să-i anunţ că nu au cum să-i trateze, de seamă ce au desfiinţat o gămadă de spitale iar ce a mai rămas din sistem are nevoie de tratament.
Aş putea să le sugerez dumnealor să apeleze la alţi specialiţti, poate nu neapărat sociologi ci mai degrabă matematicieni. Ar putea învăţa că şapte meleoane şi giumate înseamnă mai mult decât cinci meleoane şi oleacă, iar pentru România această sumă derizorie de votanţi înseamnă cam mult.
    Despre intoxicări aş mai putea aduce în discuţie bagatelzarea larg răspândită prin mentalul cetăţeanului mai mult sau puţin turmentat. Tot mi se aduce în vedere că săracul, nevinovatul este învinovăţit pentru orice. Cre'că lucrurile stau niţel altfeliu. Când eu îmi vedeam frumuşel de abecedar şi-mi căram grăunţele să-mi vază toţi neştiinţa, 'mnealui semna contractul de colaborator şi-şi făcea planuri despre cum şi cât să toarne la domnia sa securtatea. Când eu îmi toceam coatele prin sălile sau, mă rog, crâşmile înaltelor şcoli ieşene, 'mnealui, preceput la măzgălit hârtii oficioase, schimba flota românească pe valută forte. De contracte contra altele puteţi ceti în toată presa. Interesant că mulţi încearcă să bagatelizeze aceste chestiuţe, mărunte ce-i drept pentru ei. Pentru mine care prăşesc pe câţiva leuţi din care dau statului foarte mulţi, sănătăţii enorm de mulţi pentru cât poate face pentru mine şi toate celelalte, acestea nu pot fi bagatelizate.
    Am să rog pe luminaţii propagandişti, de doi lei, să mă scuze că nu pot înghiţi mizerii făcute copy paste din arsenalul de intoxicări securiste.
    ps. Aţi putea veni cu ceva nou sau poate aţi făcut şi voi doctorate!?

luni, iulie 30, 2012

Pierderi


Am încheiat un episod din politica nostră de subcultură şi cred că acest referendum va mai prelugi niţel agonia noastră din epoca de aur măcar pentru o perioadă. Trăgând o linie ca la matematica din clasa a doua simt că România nu prea a câştigat nimic, poate a pierdut ce mai avea în sufleţelul ei balcanic. Faptul că 40% şi ceva au ieşit să arate că au o opinie, e îmbucurător, nu e puţin, şi băsescu nu are cum să fie fericit, mai ales că majoritatea copleşitoare i-au zis să plece. Astăzi România a arătat că are ceva nerv (şi un patruj şi ceva la sută tot înseamnă ceva). Faptul că toată tevatura uselistă a dat greş şi au uzat mulţi oameni care greu au să-şi revină politic, e doar o chestie de pierderi de front. Clar ne e că mai înghitem o perioadă poante proaste şi miştocăreli de mahala. Poate că este cursul firesc ca după un nomenclaturist să ne înveţe ce e aia moralitate, un securist. Până la urmă are să se piardă şi el în istorie că nu e veşnic.
Cred că problema cea mai mare, este că românii şi-au pirdut vectorii de cultură, acei cerebrali, puşi pe piedestal, care dădeau un semnal despre sensul nostru românesc. Nu cred că aş mai putea spune despre Pleşu, Cărtărăscu, Patapievici, Hurezeanu şi mai trist Liiceanu că sunt extraordinari. Au devenit nişte efemeri ca toţi băutorii de voctă cu veleităţi filosoficale. Un fel de vadimi ai timpurilor noastre care au trebuit să percuteze pen că le-a spus şefu. Mă copleşeşte cumva tristeţea cu acest gând. Sper să mă înşel şi să văz că nu au fost doar nişte pupcurişti (termen ivănescian), iar demersul lor de muritor de rând e efemer.
Pe de altă parte cimitirul Belu e plin de oameni de neînlocuit, iar sfârşitul lumiii e abia în decembrie. Până atunci mai avem şi alegeri parlamentare.

marți, iulie 24, 2012

Dacă băsescu nu e, nimic nu e...


Acum mulţi ani, când eram prin facultate, am auzit o sintagmă, nu mai ştiu exact din partea cui venea. Cimitirul Belu e plin de oameni de neînlocuit. Mi-a dat mult de furcă până să-i înţeleg justa valoare. Pare cumva profanatoare, pare cumva contradicţie dar are un profund simţ al realității. Omul nu e veşnic. Tot pe atunci, domnul Liiceanu aducea în discuţie o formă subtilă de prostie, larg răspândită în acele timpuri tulburi în care democraţia încerca să lege timid câteva gângurituri, între o Piaţa revoliţiei şi o mineriadă. Dumnealui vorbea despre prostia ca încremenire în proiect.
Timp de ceva săptămâni aceste sintagme îmi sună din ce în ce mai mult în urechi, când vreau şi eu ca tot omul să mă informez cu ale cotidianului, să-mi fac şi eu o opiniune cu cele ale realităţii.
Dacă veţi răsfoi vreo câteva pagini de net sau de jurnal cu miros de tipar, au să vedeţi că lumea ţine cu dinţii de nişte personagii fară de care România s-ar duce de râpă. Pe cine să crezi?! Îndrăgostiţii de băsescu, îl prezintă ca pe un Mesia, binefăcătorul, fără de care am fi fost demult vânduţi răsăritului. Ca şi cum răsăritul ar vrea să mai facă afaceri cu noi (chinezii au mai multe de oferit. şi forţa de muncă ieftină şi parale şi  mai ales piaţă pentru orice, că-s mulţi şi consumă mult). Acest binefăcător de ceva timp se străduieşte cu tot dinadinsul să jignescă în fel de fel de forme mai multe categorii socioprofesionale de pe meleagurile noastre carpatine. Pe mine ca simplu prăşitor în ale educaţiunii, a reuşit să mă umilească, cu ceva timp în urmă, cu discursul mnealui oficios, pe canalul de tembelizor naţional, explicând populaţiei cum nenorociţii ăştia de profesori, muncesc mai puţin într-o săptămână decât munceşte el, ca apărător al neamului, într-o zi. Ce munceşte şi la cine munceşte nu a mai zis. Doar a lăsat să se înţeleagă că un profesor care îşi roade coatele prin biblioteci, suferă pentru orice împleticire a odoarelor neamului şi pleacă fruntea umilit că e mai prost îmbrăcat ca odraslele de politicieni şi are mai multe datorii decât cheltuie aceştia, sunt nişte milogi şi cer bani de pomană, pentru că oricum nu fac nimic. Măria sa presa a preluat cele esenţiale din discurs şi au prezentat perioadă mare de timp, ce fac nenorociţii de profesori la şcoală. Au arătat că aceste paria ale societăţii sunt violatori, şpagagii (sunt profesoare care primesc chiar şi câte un buchet de flori pe săptămână), incapabili să ia o notă de trecere la un banal examen de titularizare (foarte puţini din politica românească ar putea lua un 5). Evident că nu se mai poate cu ei, profesorii. Noroc că a venit cu ideea genială, tot mnealui, basescu al naţiei, vindecătorul, şi a mai dat niţcaiva afară că oricum nu ne trebe asemenea elemente, iar ăia de au rămas, din mila sa, pot accepta şi o leafă mai mică (de ce nu?!). Nu a mai contat că o lege promulgată de parlament mărea salariile profesorilor, oricum parlamentul nu e o autoritate într-o Republică Parlamentară cum se vrea Romînia. Amărâtul de profesor, dacă îşi vrea drepturile, să umble prin justiţie... dacă are cu ce.
Culmea umilinţei mi s-a părut când, mnealui ca să mai dreagă ceva din busuiocul din cosiţele madamei udrea, ne explica că are să ne dea înapoi din ce ne-a luat. A promis sus şi tare un 5%. Care de fapt a ajuns pe statele de plată un fel de 1,ceva% adică (faceţi un calcul şi dumneavoastră) o bătaie de joc. Ne-a dat să ne luăm o acadică şi să dăm din coadă când are să ne mângâie părinteşte şi are să ne explice cât de viteaz e la Bruxeles, când merge cu produsul suprem al educaţiei, eba.
De ce aceste sintagme din începutul expunerii?!
Pentru că Băsescu e de înlocuit. E un om care face parte dintr-o epocă demult apusă. Cum spunea dumnealui, când se bătea cu Năstase în 2004: Mi-e milă că românii trebuie să aleagă între doi foşti comunişti. (am cetit pe net prin tot scandalul ăsta, că, mnealui, a fost securist de ăla cu acte în regulă)
Pentru că românii încă nu pot scăpa de himerele trecutului. Erau îndrăgostiţi de ceauşescu, au fost îndrăgostiţi de iliescu, acum sunt topiţi după băsescu. Parcă suntem nişte neveste maltratate de soţi, da nu putem trăi fără ei.
Teoretic ar trebui să închei cu sper. Dar ce să mai speri în România de azi când educaţia primeşte din bugetul de criză... buget de criză, în condiţiile în care, pe nimeni, nu îngrijorează că neşcolarizarea este ajunsă pe la 20%. Viitorul luminat este asigurat. Mă rog, luminat de artificiile din campaniile electorale.
PS. Nu cred că românii trebuie să iasă la vot ca să arate dacă sunt băsişti sau uselişti. Nu văd o luptă politică în a merge să zic că vreau altceva. Au să vină alţii şi am să-i judec atunci. Deocamdată pot să-l judec pe băsescu şi cred că asta trebuie să fac.

joi, iulie 12, 2012

Plăcerea de a merge cu trenul


Într-o discuție, cu nişte turci ignoranţi mi s-a reproşat, mie ca român, călător pe plaiurile patriei, că cefereul nostru nu ar avea confortul necesar transportului de călători. M-am enervat foarte tare. Le-aş spune câteva ăstora care nu pot înţelege planul măreţ al companiei noastre de transport călători pe cale ferată... de numa. Nu pot înţelege cum nişte ignoranţi critică fară cuviinţă, fără a înţelege bunele intenţii a unei companii prestigioase, care este.
În primul rând, după părerea mea şi a altor prestigioşi cercetători canadieni (pe timpuri erau americani), umanitatea este supusă unor mari nenorociri din cauza încălzirii globale, din cauza alimentaţiei necorespunzătoare, din cauza tehnologiei, etc.Oamenii au probleme de comunicare, imunitare scăzută, probleme grave psihologice, şamd. Toţi ignoranţii ăştia care vorbeşte rău despre cefereu nostru nu ştie că el este preocupat în permanenţă de binele omenirii.
Bunăoară e suficient să mergi o dată sau de două ori cu un tren nu neapărat regio să-ţi căleşti organismul împotriva microbilor. Ştim foarte bine că oamenii din ziua de azi se protejează excesiv împotriva microbilor. Fapt care duce la o slăbire a organismului şi de aici provin o grămadă de epidemii care bântuie omenirea. Cauză ce o poate duce la pieire. Cefereul nostru în planul său măreţ previne acest lucru. Canapele trenurilor sunt prevăzute cu microbi ce pot fi trensmişi călătorilor ducând la o călire a organismului acestora. Acest tratament poate fi episodic atunci când călătoriţi accidental sau poate fi un tratament bine făcut dacă alegeţi să fiţi navetist (neapărat pe o rută prevăzută cu un tren regio).
Întârzierile sunt catalogate ca erori ale companiei. Greşit!! Călătorii, însinguraţi din cauza lipsei de timp sau din cauza tehnologiei (calculatorului, tembelizorului, aipodurilor sau aifonurilor), pot lega conversaţii sau chiar prietenii pe teme sugerate de companie (ex. De ce p...a masi nu mai vine trenu!) În acest timp poţi comversa liniştit (fără presiunea timpului) cu un concetăţean cu preocupări comune, poţi să verşi din problemele pe care le ai, poţi lega prietenii, poţi să te informezi temeinic despre viaţa politică naţională sau locală, poţi să îţi întăreşti cultura fotbalistică sau câte nu poţi face într-un timp generos pe ca ţi-l oferâ acestă companie demnă de tot respectul nostru.
Ambientul din trenurile patriei, de altfel absolut gratis, poate sensibiliza (adevărat într-un fel sau altul) şi pe cel mai rece călător. Pe tren poţi asculta muzică (de cele mai multe ori cele mai populare manele), poţi asculta discuţii aprinse, convorbiri telefonice, cearta supracontrolului cu diverşi dubioşi... mă rog, dar cele mai savuroase momente sunt iarna când la urcare în tren beneficiezi de peisaj montan iar pe culoar, de un patinoar extraordinar. Astea toate doar în preţul biletului, fără alte taxe suplimentare.

RECLAMĂ!!!!!
Cine nu ştie despre una dintre problemele mari omenirii, obezitatea. Câţi bani cheltuie săracii oameni pentru a da câteva kilograme jos. Nimic mai simplu, cinci minute cu cefereul şi transpiri ca după câteva ora de sală.
Putem spune multe despre beneficiile mersului cu trenul, nu mi-am propus să scriu un roman ci doar să vă destăinui câteva din miraculoasele strategii ale companiei de a face drumul cât mai plăcut şi benefic pentru călători... mă refer în speţă la cei care îşi pătesc călătoria şi pătimesc ca pe drumul spre Meca.

PS. Acest articol este un pamflet.
PS. Orice asemănare cu ce ni se întâmplă... bla, bla bla.

marți, iulie 10, 2012

Cine nu-i cu noi e împotriva noastră

      În timpurile copilăriei mele politica avea drept principu acest motto. Comuniștii nu puteau accepta că în afara ideilor şi gândirii lor mai poate exista şi altceva. istoria a condamnat această epocă ca fiind totalitară. Odată cu revoluția multi dintre nou am crezut că am scăpat de așa ceva, am crezut că putem gândi ce vrem fără a mai fi condamnați sau etichetați în vreun fel. După 22 de ani de la căderea dictaturii şi gândirii unice asistăm la etichetări ce ne aduc aminte de vremurile dorite de mult apuse. Azi dacă nu îţi place de moaca lui Băsescu sigur ești un uselist, dacă nu ești de acord cu modificarea constituției cu ordonanțe de urgență sigur ești un băsist. De ce oare oamenii nu au voie să aibă pur şi simplu păreri personale. Dacă sunt un pesedist nu trebuie să accept neapărat că Iliescu este curat ca lacrima, iar dacă sunt pedelist nu trebuie să fiu neapărat de acord cu toate tâmpeniile lui Băsescu. Pur şi simplu îmi doresc să am părerile mele personale şi să fie respectate la justa lor valoare pentru că odată cu revoluția mi-am câștigat dreptul la păreri personale. 
    Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic la o cafea să mai discutăm una alta despre viaţa de zi cu zi. Ajungând la politică, nu m-a întrebat care este părerea mea despre ce se întâmplă ci pur şi simplu m-a întrebat de care parte sunt. Încercând să-i explic părerea mea, amicul respectiv nu reușea să înțeleagă pentru că vroia neapărat să mă categorisească în una din cele două categori şi nu prea încăpeam nici în una, pentru că într-un final a înțeles că aş fi cu Diaconescu. Oare securitatea lui Ceaușescu ne-a transformat așa de tare, că după 20 de ani nu mai reușim să ne detașăm de ideile impuse turmei?!


duminică, iulie 01, 2012

Canis comunitaris


Câinele este un mamifer carnivor din familia canidelor. Fiind domesticit de cel puțin 14.000 de ani, sau chiar de 15.000 de ani, eliberat în urma migraţiei oamenilor de la sate spre oraş, conform dovezilor mai recente,. Există sute de rase de câini care, deși fac parte din aceeași subspecie, Canis lupus comunitaris, variază semnificativ ca aspect.
În zona oraşului Podu Iloaiei poate fi întâlnit frecvent rasa Canis lupus comunitaris cu mai multe forme: comunitaris centralis (câine de centru), comunitaris tomberonalis (trăieşte mai ales pe lângă tomberonul de gunoi), comunitaris rommanis (trăieşte în turme prin zona gării).  Canis comunitaris are un comportament specific la care alternează atitudinea de paşnic cu cea de agresiv în funcţie de atitudinea trecătorului, mai atent cu vreo bucată de pâine sau ignorant şi necunoscător al locului. Un amic se mândrea cu noua lui cartelă care îi face liberă trecere prin zonele cu densitate mare de comunitari, un pachet de biscuiţi probabil special ales, pe gustul acestora.
Fiind un iubitor de animale am încercat să comunic cu această rasă, mai ales în momente de întâlnire de gradul zero (în drum spre gară sau pe înserat în drum spre casă). În comunicare am încercat expresii şi sintagme din limbajul universal de tipul marş sau cuţu-cuţu iar pentru o mai bună transmitere a mesajului am comunicat şi prin semne: când îşi arăta colţii îi făceam semn cu umbrela, geanta, sacoşa etc., ceva ce aveam în mână la momentul respectiv, doar pentru a fi mai explicit. Ca o observație, reacţionează pozitiv la aruncarea unei pietre înspre el.
Pentru că populaţia acestor mamifere tinde a o depăşi pe cea a oamenilor propun să fie şi aceştia impozitați, mai ales că societatea le acordă o serie însemnată de drepturi şi facilităţi. Mai mult se pot percepe o serie de taxe de tipul: taxa pe muşcătură, taxa pe mârâit şi lătrat, taxa pe măsurat copacii cu piciorul din spate, taxă de teritoriu etc.
În aceste condiţii mai propun o serie de penalităţi pentru cetăţenii care au fost muşcaţi şi au o serie de boli din cele transmisibile (hepatită, viroze, SIDA, etc.), au pantaloni din materiale neecologice şi pot afecta dantura acestora, etc.
Problemă a oraşelor încă de la revoluţie şi mai înainte de, este pusă pe masa de lucru a administraţiei urbei ca prioritară ori de câte ori se mai răzvrătesc câte unii concetăţeni şi iese niţel praf. La viteza cu care se înmulţesc aceştia ori natural ori altfel (sunt aduşi noaptea cu maşina din oraşele mai mari) în viitorul apropiat vor fi necesare padocuri pentru oameni, pentru a nu deranja traiul cotidian al acestor frumoase exemplare de comunitari. Să sperăm că rasa umană va câştiga într-un final.

vineri, iunie 29, 2012

Cine-a pus topoganu-n drum

    După atâta ploaie și soare de să ne coacem la umbră, numa' bine a răsărit în buricul târgului o mândrețe de parc de joacă pentru copii, de să se bucure plozii și o mare parte din părinți că au scăpat de grija lor, măcar pentru o bucată mică de timp, numa' bine cât să bea o bere. Că prin parc, vorba aia mai e câte cineva sufletist care mai trage un ochi și la țâncul tău, să nu o ia la sănătoasa. Și numa' bine ce a ieșit copilul cu părul bălai în primărie de a ieșit soarele, iaca și noul părculeț capătă contur parcă făcându-i pe plac. Numa' că urbea în care locuim are în componență și persoane serioase dom'le, care nu au timp de prostii și joace cu castele de năsâp. Persoane serioase care se ocupă de probleme serioase. Bârfe de pe ici și colo ar spune că unele dintre aceste persoane ar fi combătut drastic o astfel de inițiativă nesănătoasă, pen' că împielițații au să calce iarba și nu ar mai fi material de tăiat frunze la câini - slavă domnului că sunt mulți prin partea locului. Ba chiar voci mai îndârjite ar zice că o astfel de investiție e nesănătoasă chiar în centru în fața primăriei, probabil s-au obișnuit să-și trimită copiii să se joace pe după blocuri prin catacombe și ruine să-și sporească inventivitatea. Alți domni de marcă care combat cu dă-i și luptă, iar de mulți ani nu au avut astfel de inițiative nocive, consideră că acest parc are să fie distrus de acești mici infractori care nu țin cont că n-au voie să calce pe iarbă. Iarba este numai pentru grătare de mici la o bere nu să se zbenguie copiii.
    Doar pentru că cineva vrea să facă un loc de joacă pentru copii în timp ce alții de douj de ani - timp în care multe generații de copii au crescut invidiindu-i pe cei din ale orașe că au un topogan - nu au găsit un loc unde să-l facă. Aceștia cred că centru' orașului nu e un loc potrivit pentru joaca copiilor. Poate este mai bun pentru statul la bârfă pe bănci, giugiulitul prin tufe sau ciocnitul berilor pe inserat.
    Felicit această inițiativă și sper să fie funcțional cât mai curând, să vedem și copii fericiți în buricul târgului și părinți mai relaxați.

marți, iunie 19, 2012

Mi s-a pus Pata pi evici


         De mult mă macină gândul despre onestiatete. Mai ales că unul dintre oamenii de seamă ai marelui oraş în care vieţuiesc, mi-a atras atenţiunea maximă la cele de onestitate.
         Zilele astea, că tot lucrez în educaţiune şi  frec menta, cum îmi zice unii şi alţii, pe ici şi colea, pe ştiri şi pe bloguri, cum un terchea berchea ajuns întâmplător un pui de şef pe la Institutul Român al Culturii, are să fie aruncat ca pe o zdreanţă ce e, cât colea, pen că vrea oarecine să vie cu surle şi trâmbiţe, să se dee deştept.  - da mie mi se zice de mic "mă deşteptule!". Drept e că mnealui un om de nimică de mulţi ani, ţinând ziarele de prin partea asta a Europei, nu a făcut decât scandal. Dacă ar fi avut ceava cultură nu ar fi adus ocară naţiei române condusă de cei mai teligeţi dintre aleşii neamului. Ce să mai zicem, un om care în nemernicia mnealui a putut să facă din acest institut, numai cu ajutoriul agenturilor streine, pe bani puţini un gram de cultură românească în lume ca pe timpurile bune din interbelic. Ba mai mult a avut neobrăzarea să scrie neamului românesc, atunci când a prins momentul mârşav, numai declaraţiuni reacţioniste, ba contra tovarăşului, ba în bătaia săgeţii, ba se mai crede că vede prin lentile (doar nu se crede Spinoza).

                                     Maestre Horia, numa' de bine.

duminică, iunie 17, 2012

Turist în Cappadocia


     Născut sub lumina unei stele norocoase, Măria-sa Fortuna a făcut posibil să ajung într-o zi de vară într-o zonă cunoscută a fi cea mai frumoasă şi plină de istorie din sud estul Anatoliei, la vreo două sute şi ceva de kilometri de Ankara, vecină cu Mesopotamia şi Marea Neagă. Intrată în patrimoniu UNESCO pentru locuiţele săpate în piatră, această zonă spectaculoasă și sfântă deopotrivă, te impresionează prin relieful ciudat şi pentru bogăţia tradițiilor locului.  Oraşe ca Urgup sau ca Goreme  te copleșesc cu istorie, tradiție și inedit.
 
Solul format dintr-o rocă vulcanică moale a făcut posibil ca vânturile şi ploile să sculpteze adevărate opere de artă ce aduc cumva cu Babele din Bucegii noștri. Dar nu numai vântul a sculptat aici. Locuitorii au săpat în piatră locuințe, biserici şi mai nou restaurante, împânzind zona cu multe orașe subterane. 
Din cele vizitate am putut vedea o expoziție de bijuterii facute din pietre semipreţioase şi preţioase, o expoziţie de ceramică localităţi cu locuințe săpate în piatră, am degustat vinuri şi am mâncat cunoscutul kebab. 





   Un copac plin cu ochiul lui Allah. Se zice că fecioarele lasă pe crengile lui câte un pandantiv pentru a găsi calea pețitorii spre ușa lor.


    Restaurant în Goreme unde am mâncat Ataman Kebab (cred că așa îi zice), un fel de mâncare tradițională în zonă, servit intr un vas ceramic pe care trebuie să-l spargi  de la mijloc după un anume ritual. Interesant ritualul și gustos kebabul. Trebuie neapărat să menționez că serviciile în Cappadocia ca și în toată Turcia sunt impecabile. Locuitorii chiar vor ca să te simți bine. Mi-aș dori ca lucrătorii în turism din România să facă un schimb de experiență în această zonă, sau unde o fi în Turcia. Poate astfel scăpăm de tracul pe care îl avem când comandăm ceva în localurile românești.




vineri, iunie 08, 2012

Despre onestitate

   Vroiam să scriu un articol despre seriozitate şi ilaritate dar pentru că zilele astea un domn serios mi-a explicat ce înseamnă onestitatea am să vă destăinui şi dumneavoastră ce am înţeles. Dumnealui un om onorabil care mi-a deschis mintea cu un articol din Legea nr. 278/2006 Art. INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII ART. 205*  prin care îmi explica cât de mult am afectat imaginea unui personaj din articolul A început campania electorală pe nume Primărel Candidescu. Adevărat este că acest personaj este inspirat din viaţa cotidiană, mai ales în plină campanie pentru ocuparea fotoliului de primar. Am prezentat acest personaj printr-un discurs pe care îl folosesc  majoritatea candidaţilor pentru a atrage simpatizanţi după care i-am urat acestui domn, cum este politicos, succes în alegeri. Vedeţi dumneavoastră că textul meu a fost interpretat ca fiind o jignire la adresa unui anumit domn din realitate şi am fost amenințat că am să fiu dat în judecată. Din acest motiv mă gândesc serios să-l dau în judecată pe Ion Creangă pentru că a scris cum am furat eu cireşe şi pe Caragiale care mi-a adus prejudicii imaginii prin schiţele sale în care mă descrie ce fac eu la o bere cu amicii mei. Explicându-i domnului că ceea ce am făcut eu e un pamflet, o specie de text jurnalistic, dumnealui printre ameninţări şi jigniri mi-a explicat ce înseamnă onestitate şi cum înţelege dumnealui să fie onest.
In legatura cu onesitatea cu siguranta nu cred ca ati inteles sensul ei ,asadar :Onestitatea este cea mai valoroasa si mai greu de inteles si preluat atitudine si personalizare activa umana. Individul onest este acela care aplica aceeasi masura evluant-valorizanta faptelor proprii si celor ale semenilor, care apreciaza prin aceleasi criterii calificante persoana sa si persoana semenilor sai.

   Deci dumnealui doreşte ca discuţia noastră să fie numai în privat pentru a mă putea ameninţa şi jigni departe de ochii cititorul dar face referire la un articol public. Chiar şi aşa nu poate avea loc o discuţie privată pe o pagină cu mai mulţi administratori.
   Sunt încriminat că am scris despre oamenii politici păreri personale dar nu a luat în considerare faptul că oamenii politici sunt persoane publice, nu a luat în consideraţie că suntem un stat democrat şi am dreptul la libera exprimare, nu a luat în considerare faptul că sunt un plătitor de taxe într-o comunitate şi am aşteptări de la oamenii politici care de cele mai multe ori după ce ajung la conducere îşi pierd subit respectul pentru cetăţenii care le dau votul. Poate am înţeles greşit că onest ar fi ca un politician să se ţină de cuvânt şi să facă tot ce a promis în campanie. Mă rog, poate sunt eu mai needucat şi nu ştiu multe, dar gropile din faţa blocului şi noroiul de după fiecare ploaie într-o zonă cotată a fi centru oraşului nu prea pot să le înţeleg. Dumnealui îmi mai scrie în privat că noi suntem vinovaţi despre cum sunt politicienii pentru că nu ne comportăm civilizat, eu aş spune că suntem vinovaţi pentru cum votăm şi pentru că tolerăm politicienilor prea multe.
   Oricum discuţia mi s-a părut interesantă şi fiindcă mai am de învăţat despre onestitate; am să-mi cer scuze domnului cu pricina, care nu şi-a dat nici măcar numele real, pentru acest articol.
   Considerând că este onest ca cititorii acestui blog să ştie ce se întâmplă cu articolele postate aici, am ales un ton mai puţin ilar. Totuşi cred că motive de amuzament se vor găsi.
               PS. Orice asemănare cu evenimente din realitate nu este pur întâmplătoare.

vineri, iunie 01, 2012

Dezvoltarea turismului local. Episodul doi


După cum vă spuneam într-un articol mai vechi, oraşul rural Podu Iloaiei are ceva potenţial turistic. Şi să nu credeţi că azi când nici o suflare românească, ce a avut plăcerea să traverseze oraşul, nu a poposit măcar pentru vreo oră juma sau două să vază ce minunăţie de localitate moldavă suntem. Şi bucureştii lu’ Oprescu s-ar minuna cum de kilometri de maşini ne blochează circulaţia prin centrul, mai mult sau mai puţin, mândrei noastre urbe. Iaca aşa, astăzi orăşelul nostru a fost invadat de turişti. Alţii mai prost educaţi nu au apreciat privilegiul de a ne vizita urbea şi au avut nesăbuinţa de a da claxoane sau a face semne discrete cu degetul mijlociu. Alţii obişnuiţi cu civilizaţiunea şi cultura au apreciat peisajul mirific al urbei şi au stat liniştiţi la rând.
Gurile rele ale oraşului au susţunut sus şi tare că ar fi vreun ambuteiaj din cauza unor lucrări la podul principal al oraşului. Dar nu cred că există asemenea ingineriu care să gândească vreo astfel de păţanie. Cum să opturezi un drum principal ziua în amiaza mare. Chiar dacă e campanie electorală oamenii ar vedea ziua ce fac muncitorii noaptea. Oricum după cum lucrează nu contează dacă e zi sau noapte.
Revenind la invazia turiştilor pot să zic că nu am mai văzut aşa invazie de maşini nici pe Transfăgărăşanu (şi acolo se fac lucrări la terasament, dar nu ăsta ar fi motivul). Felicit iniţiatorii proiectului turistic şi le-aş sugera să facă lucrările de reparaţii seara şi noaptea când nu avem atât de mulţi turişti în zonă. Nu de altceva să nu crează că avem oameni de decizie proşti, incompetenţi sau cum se zice în popor cănuţă om sucit. Nu aş putea crede aşa ceva nici în ruptul capului.

vineri, mai 11, 2012

A început campania electorală



Dragi concetăţeni, a început campania electorală pentru alegerea celor ce vor ocupa fotoliile sau scaunele de Preşedinte de Consiliu Judeţean, Consilier Judeţean, Primar şi Consilier Local. Din câte am băgat de seamă cam multă linişte după marea vânzoleală de umplere a listelor, când mulţi stimaţi concetăţeni şi-au încordat muşchii pentru a prinde vre-un locuşor pe acestea. Ca un cetăţean cu gândire simplă, păcălit în multe campanii electorale, stau şi mă gândesc le ce ar putea să-mi zică un candidat pentru a mă convinge să-mi pun ştampila, mica mea umbră de putere, în pătrăţica ’mnealui.
Cunoscând-ul niţel pe domnul candidat Primărel Candidescu, mare om şi cu greutate în urbea noastră, aş putea bănui următorul discurs electoral.
Discurs electoral
            Dragi alegători, dacă mă alegeţi am sa vă fac. (pauză ca să îşi dreagă vocea) Promit (după caz ar putea fi, mă jur pe roşu, să-mi sară ochii de nu, jur pe cruce etc.) să asfaltez toate străzile, să canalizez tot ce este de canalizat şi să pun pavele chiar şi în curţile voastre. După ce voi ieşi primar, oraşul nu va mai fi ca până acum, drumurile vor fi mai bune decât în oraşele UE (ca alea din armanahe), şoferilor le va fi dor de o groapă, condusul va fi monoton şi plictisitor, nu va mai trebui să faceţi manevre complicate pentru a străbate cei câţiva metri de drum de la europeană până în faţa casei. Am să fac parcări suspendate, ca să se justifice taxele enorme pe care le plătiţi în prezent şi nu veţi mai fi îngrijoraţi că are să vă zgârie cineva maşina, iar drumul de la maşină până la trotuar nu va mai fi plin de noroi ca în prezent. Am să fac poduri, punţi, telecabină, telegondolă, tramvai, metrou şi vreo câteva pasaje să nu zică lumea că numai Oprescu face.
            Şcoala din localitate va deveni cea mai frumoasă clădire, elevii vor avea în clase table inteligente, băncile vor fi nemai pomenite, iar profesorii vor primi pe lângă salarii şi ajutoare sociale, că oricum se încadrează la ce venituri au. Am să dau burse şi am să finanţez toate activităţile şcolii la care am să particip ca om de vază ce sunt.
            Am să fac parcuri şi locuri de joacă pentru copii, am să fac creşe şi spitale, am să dau cu var.
            Am să dau ajutoare sociale tuturor şi locuri de muncă pe deasupra, am să stau de vorbă cu toţi cei care vor veni la primărie, dacă nu vor avea de ce să vină am să-i invit să vină aşa ca să mai discutăm. Funcţionarii din primărie care ştiu că sunt plătiţi din banii dumneavoastră au să se poarte civilizat, au să fie cu toţii amabili şi au să vă rezolve problema cât ai clipi, iar dacă vă va fi dor să mai staţi pe la cozi, vom organiza în fiecare zi de joi o coadă unde să mai puteţi sta de vorbă între voi.
            Am să organizez ziua oraşului, unde toată lumea va primi mici şi bere, iar dacă muzica va fi prea tare,  cetățenii care vor să doarmă vor primi căşti să aibă somnul liniştit.
De asta vă rog din tot sufletul să mă alegeţi primar. Că doar împreună voi învinge. Al dumneavoastră ca un semnul întrebării doar luna asta, Primărel Candidescu, om de vază al oraşului care este.

vineri, mai 04, 2012

Promovarea turismului în Podu Iloaiei


       Discutând cu unul sau altul, concetăţeni din modesta noastră urbe, nu mare mi-a fost mirarea să aflu că onorabilul nostru edil, de când se află pe măreţul său jilţ de primărie, a avut o mulţime de realizări măreţe, mai ceva ca tovarăşul, ... ştim noi care. Mi-am dat seama că, în graba mea prin urbea noastră, nu am avut răgaz să admir faimoasele ctitorii, iar în nimicnicia mea puteam gâdi că, mult prea onorabilul edil, nu ar fi făcut nemica, deformând pernele jilţului mult tânjit, vreo patru ani degeaba. Drept este că de la o vreme şi doctorul mi-a spus că aş avea niţică miopie şi trebe să-mi fac mia culpa că am îndrăznit să cuget vreo mârşăvie despre mult iubitul şi onorabilul nostru conducător de urbe. Plimbându-mă mai atent prin micuţul nostru oraş, batjocorit ani de-a rândul de fel de fel de politicieni, am bagat de seamă că ne putem mândri cu un minunat circuit de safari, de ne-ar invidia şi africanii de prin Congo, Zair sau mă rog chiar şi Marocul. Dacă ai răbdare să faci un traseu spre Sprânceana, o localitate vecină dar care nu dispune de drumuri tip safari ci doar de un banal asfalt, bagi de seamă că drumul, să-i spunem Petru Rareş, dispune de aranjamente speciale, un fel de gropi am spune noi, care îţi cresc adrenalina cât ai clipi.
De astfel am mai băgat de seamă că avem şi arteziene noi nouţe, făcute de tovarăşul când încă nu era împuşcat şi visa la împliniri măreţe. Le-am admirat mult de tot mai ales când ploua cu găleata duelându-se cu stropii de ploaie ca într-o epopee greacă.
De altfel turiştii ar putea admira o mulţime de Canis lupus familiaris, un mamifer carnivor din zonă, mai mult sau mai puţin obişnuit cu oamenii. Unii îi zic câine comunitar, alţii îi zic potaie sau javră jignindu-i ca pe cei ce poartă astfel de apelative. Foarte răspândit în zonă, dă din coadă atunci când i se aruncă ceva mâncare sau are accese de manifestare civică atunci când este la tomberonul de gunoi și devin mari critici când văd un pom sau orice alt boschet. Mulţi locuitori ai urbei cunosc mai îndeaproape aceste drăgălaşe creaturi, mândreţe a urbei noastre.
Dacă nu ne putem mândri cu locuri de joacă ne putem mândri cu măreţe ruine, care nu sunt vechi cetăţi cum ar crede răuvoitorii, sau banale vestigii antice cum au cam toate oraşele ci clădiri vechi din secolul trecut, adică dinaite de 89. Noi cei ce am copilărit pe aceste meleaguri mirifice le numeam şcoală, cinematograf, atelier, bibliotecă etc. Cei mai tineri le descoperă încercând senzaţii tari fără a plăti vreo taxă turistică sau altceva.
Ca să nu omit care cumva am să amintesc şi de noul cartier aflat la ieţirea din oraş spre Scobâlţeni, construit într-o arhitectură exagerat de moderna din materiale foarte biodegradabile sau mă rog destul de degradabile ce dau locului o atmosferă de lumea a treia cum pe timpuri tovarăşii ne arătau la televizor. Maimarii oraşului au considerat că nu trebuie să risipim banii într-o expediţie safari, mai bine ne plimbăm pur şi simplu prin urbea noastră şi cheltuim astfel banii pe o bere la o terasă să savurăm linistea târgului, mă rog daca nu pune cineva ceva manele sau dacă nu se ceartă doi sau dacă primarele nu are vreo manifestaţiune civică unde se impune muzica la maxim. Închei această prezentare nu înainte de a-mi cere scuze încă odată maimarilor oraşului pentru gândul rău şi neîntemeiat pe care l-am avut şi pentru lipsa mea de viziune cu privire la nevoile cetăţeanului.
ps. Mulțumim doamnei Elena Udrea pentru ideile minunate de promovare a turismului local.

luni, aprilie 30, 2012

1 MAI MUNCITORESC

          Vine 1 Mai şi toată lumea se gândeşte ce şi cum să facă. Unii se gândesc să petreacă mai tovărăşesc în amintirea epocii de aur sau de cianură de ce era ea, alţii şi-au luat tălpăşiţa care încotro la mare sau la munte, după posibilităţi. Românul clasic se gândeşte s-o pună de-un grătar într-un fund de grădină sau pi-un picior de plai dacă găseşte ceva de-a deplasatului, iar cei ce nu vor a ieşi cu nici un chip din urbe fac o plimbare în strai de sărbătoare şi beau o bere la terasa din colț, la o bârfă cu miticii lui nenea Iancu. Doar suntem români şi vin alegerile. 


ps. Faină ideea asta cu distracție tovărășească.

sâmbătă, aprilie 28, 2012

Eu cu cine votez? (partea a doua)


          Candidaturile sunt cumva oficializate, din fericire sau nefericire sunt destul de multe, oamenii sunt dornici să-şi aleagă noi reprezentanţi mai mult sau mai puţin de vaza pentru urbe, mai nou a picat şi coaliţia care ne-a împovărat în aproape patru ani cu atâtea taxe de nici nu mai ştii ce trebe să plăteşi, în fine a venit vreamea când trebe să te gândeşti cine ar fi cel mai potrivit să te reprezinte.
            Ca tot cetăţeanul, m-am informat în stânga şi în dreapta, am netuit prin facebook-ul local, am mai cetit niţcaiva presă reacţionistă, am mai stat în colţul străzii sau la frizer sau buticul din colţ cu unu altu la gargară, poate-poate
voi găsi vreo legătura cu una din personalităţile ce vor o bucăţică de os sau vreun jilţ din primărie. Am găsit în oferta electorală fel de fel de mai mult sau mai puţin politicieni. Unii dintre candidaţi fiind specializaţi în a candida, alţii specializaţi în traseism politic, alţii încearcă marea cu degetu, oricum cei mai mulţi sunt din categoria abonaţi la ciolan pe scaunele consiliului cu mâna pregătită să o ridice dacă primeşte comanda de la mnealui maimarele. Aceiaşi oameni care de ceva perioadă bântuie cu impotenţă prin primărie fără a descoperi că au şi atribuţiuni odată ajunşi acolo.
            Din cele ajunse la urechile mele pe tot parcursul informării mele ca cetăţean al urbei, plătitor de taxe şi beneficiar a multor gropi şi mai ales neajunsuri am înţeles că există algoritm politic, am înţeles că cei mai mulţi candidaţi sunt interesaţi mai mult de vreun câştig material decât să rezolve vreo problemă a urbei, alţii dintre ei pot fi consideraţi chiar asistaţi social. Din discursurile mnealor am înţeles că vor să schimbe tot. Caz în care le-aş sugera că trebuie să înceapă cu ei, adicălea să-şi retragă candidatura, să mai meargă niţel pe la şcoală să-şi mai facă un update la educaţiunea pe care o au de la tata Laie, să mai deschidă un Armanah ceva să se mai lumineze şi să lase loc altora care ar avea ceva mai multă potenţă politică.
            Comunitatea dispune de ceva tineri cu mai multe sau mai puţine crezuri politice, dar sigur cu ceva mai multă emancipare şi mai ales cu multe aspiraţii civice. Tineri care îşi doresc ceva activitate sportivă sau culturală, un loc de joacă pentru copii lor, mai mult asfalt şi mai puţine gropi, şi pe lângă respectul, pe care l-ar merita din plin că au suportat atâţi ani nimicnicia politică locală, posibilităţi de a-şi pune în valoare elanul şi calităţile personale în loc de bere şi mici nelipsiţi din campaniile noastre electorale.
            Dopă ce am trecut prin puţul gândirii fiecare candidat în parte nu am ajuns la o concluzie, sau, mă rog, nu am nici un motiv să ies din casă în ziua votului. Concluzie împărtăşită de mai mulţi oameni de bun simţ din urbe.
             Am să-mi cer scuze domnilor politiciei locali pentru această concluziune. Ştiu că toţi suferă pentru săracul şi oropsitul orăşel, chiar au ceva nopţi nedormite cu gândul la suferinţele provocate acestei urbe de răuvoitori şi vânzători de neam şi ţară.

FEstudIS

     Ai talent la scris, vrei să te alături cele mai tari echipe și vrei să-ți faci prieteni noi? FEstudIS are nevoie de tine!
     Alături de cei din Iași mai sunt și alte 26 de organizații studențești.
     În cadrul FestudIS, Clubul de Arte Vizuale “Concept Art”, organizează evenimentele “Street Art” și “Festudis în imagini”, la care vă puteți înscrie și în urma cărora aveți șansa de a obține premii substanțiale constând în materiale promoționale și alte surprize.         Primul proiect, “Street Art”, conține următoarele concursuri la care vă puteți înscrie:
  • Graffiti Contest
  • Stencil Contest
  • Concurs caricatură
     De asemenea, mai puteți participa și în cadrul celui de-al doilea concurs, “Festudis în imagini”, care va avea loc pe data de 4 mai, la ora 16:00. Doritorii care vor să ia parte la acesta,  trebuie să trimită în intervalul 2-3 mai, până la orele 20:00,  maxim 5 fotografii realizate la fiecare eveniment realizat in aceste zile în cadrul FEstudIS.
     Vernisajul și premierea celor mai buni participanți dintre cei buni, vor avea loc pe data de 4 mai la ora 18:00, la Galeriile de Artă “Stud Art” ale Casei de Cultură a Studenților.
     Puteți obține mai multe detalii legate de acest eveniment de la domnul Daniel Moisii, e-mail: dan_moisii@yahoo.com sau de la Clubul de Arte Vizuale “Concept Art”, între orele 10:00-20:00.
Alte informaţii puteţi găsi pe blogul manifestaţiunii: http://festudisiasi.wordpress.com/



cauta

rezultate