sâmbătă, octombrie 20, 2012

Despre zvonări, şi nobila îndeletnicire a zvonăritului


Motto: proverb românesc ”cine sapă groapa altuia, departe ajunge

Zvonăritul, îndeletnicire veche pe meleagurile patriei, datând tocmai de pe vremea când debuta cea mai veche meserie din lume; motiv pentru care cei care o practică mai pot fi numiţi curve. De-a lungul istorie această nobilă îndeletnicire a capătat nuanţe din cele mai fine. Domnul William Shakespeare îl descoperă pe Iago drept un mare profesionist al acestei arte, omorînd doi îndrăgostiţi cu o batistă. În epoca noastră această îndeletnicire este practicată foarte des la servici chiar dacă nu se regăseşte în fişa postului şi nu este plătită aşa cum s-ar cuveni. Unii răutăcioşi au asociat-o cu o reptilă care s-ar băga prin toate ascunzişurile şi ar învenina cele mai nebănuite locuri ale minţii umane. Astfel zvonăritul ia culoarea verde a şopârlitului şi are rolul de a învrăjbi colegii între ei sau de a schimba simpatiile şefului în antipatii. Această îndeletnicire a fost în detaliu descrisă de omul de ştiinţa Toma Caragiu care descria şopârla comunistă de birou. 


Despre ce nu s-a vorbit încă, e zvonăritul instituţionalizat, prevăzut în fişa postului şi foarte bine plătit. Această îndeletnicire s-a întins pe tot cuprinsul blocului roşu comunist vreo sută de ani, pe la noi prin patrie s-a dezvoltat sub numele de securitate după cel de-al doilea război mondial. Zvonăritul avea roluri nobile: de a discredita, de a pune în lumină proastă, de a dezinforma, de a teroriza etc. Oamenii care primeau bani pentru a mănca un astfel de căcat, se numeau popular turnători sau, după Cezar Ivănescu, pupcurişti. Ei aveau rolul de a spune domnilor securişti despre ce mai discută prietenii lor, rudele lor, colegii de muncă adică duşmanii poporului. Cei turnaţi puteau primi vizita securităţii, de cele mai multe ori după miezul noptii, pentru discuţii amănunţite cetăţenii patrieii erau invitaţi în beciurile securităţii unde erau trataţi cum se cuvenea, cu multă teroare.
După căderea comunismului acei pupcurişti au rămas fără servici, şi cum nu erau primiţi la forţele de muncă s-au privatizat şi au început să toarne pe ici şi colo în funcţie de ce li se oferea. Alţii se mai ocupă cu zvonăritul pur şi simplu dintr-un hobbi şi evident ca putere a obişnuinţei.
Toate bune şi frumoase, soarele străluceşte, oamenii zvonesc. De ce te-ar interesa pe tine cetăţean nezvonăr toate astea?! Nu mai e securitate de care să mă tem, informatorii au fost daţi pe mâna cenesasului... Totuşi când mă întâlnesc cu amicii prin târg îmi povestesc o grămadă de chestii despre mine. Câteodată mă simt flatat şi le mulţumesc pe această cale zvonărilor, pentru părerea grozavă pe care au despre mine şi îi rog pe această cale să-mi trimită în scris, evident sub forma anonimatului, despre toate cele ce le-am făcut în ultima perioadă, pentru a fi pus şi eu la punct cu propria-mi viaţă. Poate am de gând să-mi scriu memoriile şi nu am toate datele. Sau poate scrieţi dumneavoastră o carte care să-mi cuprindă biografia.

cauta

rezultate