sâmbătă, noiembrie 17, 2012

Vedetă de România


          De ceva vreme, pe orice canal care se respectă, din România noastră, neapărat trebe să dai peste o emisiune cu vedete. Nimic mai frumos decât să vezi persoane importante, care trăiesc frumos şi te învaţă de bine. Doar că pe la canalele noastre vedetele care au succes sunt din alea care vorbesc în vârful buzelor, stau picior peste picior chiar dacă au fustiţă cât centura şi sunt foarte fericite când moderatorul le face de tot râsul, mă rog, pe canal naţional. Nu au o atitudine chiar foarte diferită de cea a fetelor care fac din mână la tiruri pe şoselele patriei. Interesant este că multă lume cunoaşte astfel de vedete, se ştie despre ce au mai zis, despre ce păţanie au avut. Mi-am pus întrebarea de ce s-ar uita cineva la o astfel de emisiune. Evident, bărbaţii au un gând pervers între două butoane de telecomandă. Că nu putem discuta de frumos ca despre lucrările lui Rodin şi ale lui Berthe Morisot, ci mai degrabă de Hastler. Dar doamnele de ce s-ar uita la aşa ceva?! De ce s-ar uita la nişte tipe proaste cu apucături indecente?! Oare chiar suntem un popor atât de frustrat de ne face plăcere să vedem fiinţe proaste şi caraghioase pentru a ne simţi bine. TVR cultural s-a închis evident, că inteligenţii patriei nu mai pot digera o piesă de teatru sau o discuţie între Patapievici şi Pleşu. Ăştia folosesc cuvinte prea complexe şi au frazeologie dificilă pentru o educaţiune modernă de nota 10. În schimb, o al de Tonciu te face să te simţi bine că, evident, există oameni mai proşti ca tine şi mai sunt şi de succes. De ce să mai faci o grămadă de şcoală, de ce să mai ceteşti o carte când e suficient să pozezi la lansarea ei, de ce să-ţi umpli capul cu prostii de astea, dacă e suficient să apari la televizor puţin dezbrăcată debitând o groază de prostii. După o Monica Columbeanu e tocmai nimerit pentru a se aduce în lumină un nou model de succes pentru adolescentele patriei. Să sperăm într-un rating din ce în ce mai scăzut la astfel de emisiuni.

marți, noiembrie 06, 2012

Postacul


Meserie vrednică de zilele noastre, comodă şi de vocaţie. Are la origine şcoala de zvonări, doar că e la fără frecvență  adicălea doar pe net. Postacul ca şi zvonărul trebuie să facă gogoși  cu mult sirop șovin  cu multă pudră dulceagă de tomberon, pe care neapărat trebe să o îngurgiteze credulul de bun simţ cu veleitate de votant. Postacul poate să admită orice îi spune şeful, chiar şi dacă trebuie să se steargă pe faţă după ce şeful se şterge altundeva, dar nu trebuie cu nici un fel să accepte ce spune un nenorocit de liber cugetător, după constituţiune. Cum are să-şi permită un nenorocit să aibă vreo părere, alta, decât ce spune cel ce comandă un post.
Mândra calitate a unui postac este de a posta la nesfârşit ceva ce trebuie orice om de bun simţ să scroleze. Cei mai mulţi se bazează pe faptul că netuistul ce vrea să înţeleagă ce crede cetetorul de bun simţ, are să facă febră musculară şi are să se lase păgubaş. Nimic mai nobil pe lume decât această îndeletnicire de a face sportiv din orice mânuitor de mause. Mă înclin în faţa dumnealor. 
Dintre efectele secundare aş putea aduce în discuţie unul minor, voma care se conturează după ce ceteşti capodoperile acestor genii ale omenirii. Din păcate aceste briliante ale nimicniciei umane ocupă un spaţiu informaţional atât de mare că bunul simţ a devenit un fel de floare de colţ în spaţiul virtual.

cauta

rezultate